STIRI DE LA SKODA
07.03.2019

ŠKODA la Salonul Auto de la Geneva: o marca electrica, smart, inovatoare si emotionala

ŠKODA isi prezinta intreaga gama de servicii de mobilitate la Salonul Auto International de la Geneva (5 - 17 martie 2019).
Vision iV

›   ŠKODA VISION iV ofera o perspectiva concreta asupra viitorului electric al marcii si asupra urmatorilor pasi ŠKODA in directia mobilitatii electrice

›   ŠKODA KAMIQ: noul SUV urban pentru piata europeana

›   ŠKODA SCALA: redefinirea gamei compacte a marcii ŠKODA

›   ŠKODA FABIA R5: urmatoarea etapa a dezvoltarii automobilului ŠKODA de raliu cu cel mai mare succes in WRC 2

›   KLEMENT: concept  electric pe doua roti, ca solutie inovatoare de mobilitate in mediul urban

Mladá Boleslav, martie 2019 – ŠKODA isi prezinta intreaga gama de servicii de mobilitate la Salonul Auto International de la Geneva (5 - 17 martie 2019). Conceptul VISION iV ofera o perspectiva concreta asupra primului model pur electric al marcii ŠKODA. Acesta va fi construit pe baza platformei modulare electrice MEB. De asemenea, producatorul auto ceh isi extinde familia de succes a SUV-urilor sale, intrand acum cu modelul KAMIQ in segmentul SUV-urilor urbane, un segment aflat in crestere. Modelul nou SCALA redefineste gama compactelor ŠKODA. La standul ŠKODA poate fi admirata si cea mai noua varianta a modelului ŠKODA FABIA R5, care este automobilul de raliu cu cel mai mare succes din istoria marcii. Tot aici, marca prezinta si KLEMENT, un concept  electric pe doua roti, ca solutie inovatoare de mobilitate pentru mediul urban. Este un concept ce aminteste si de istoria indelungata de 124 de ani a marcii, ce a inceput cu bicicletele fabricate de Václav Laurin si Václav Klement, parintii fondatori ai companiei.

 

Anul acesta, la Salonul Auto de la Geneva, ŠKODA se prezinta in rolul companiei Simply Clever ce ofera numeroase solutii inovatoare pentru mobilitate. VISION iV si KLEMENT reprezinta astfel perspective atractive ale unui viitor electric. Alaturi de noul SUV urban KAMIQ si de noua compacta SCALA, producatorul auto din Cehia prezinta si intreaga sa gama actuala de modele.

 

2019 marcheaza un eveniment exceptional in istoria de 124 de ani a companiei: ŠKODA intra in epoca electrica. In urmatorii patru ani, producatorul auto ceh va investi circa 2 miliarde de euro in sisteme alternative de propulsie si in noi servicii de mobilitate. Este cel mai mare program de investitii din istoria marcii. Astfel, ŠKODA va introduce zece modele electrificate pana la finele anului 2022. De asemenea, producatorul de automobile isi extinde coerent si amplu noile sale servicii de mobilitate. Exemple interesante in acest sens ar fi platforma ‘HoppyGo’ si serviciul de mobilitate ‘CareDriver’. Interconectarea automobilului cu soferul si cu mediul permite modelelor ŠKODA sa fie integrate in retelele casnice smart si sa fie controlate prin intermediul aplicatiei ŠKODA Connect si al asistentului Alexa de la Amazon. Suportul multimedia va ajuta vizitatorii standului ŠKODA de la Geneva sa afle mai multe detalii despre serviciile ŠKODA de mobilitate. In acest scop ei vor avea, de asemenea, posibilitatea de a-si crea propriul avatar la User Experience Table.

 

ŠKODA VISION iV: o perspectiva clara asupra mobilitatii electrice viitoare ‘made by ŠKODA’

VISION iV reprezinta o avanpremiera a familiei ŠKODA de viitoare modele ce vor functiona exclusiv pe baza de baterii electrice. Acest studiu este primul automobil ŠKODA construit pe platforma modulara electrica MEB a Grupului Volkswagen. Totodata, modelul se remarca datorita caroseriei sale atletice si aerodinamice, cu un interior spatios, specific modelelor ŠKODA. Jantele de 22 de inchi sunt o dotare deosebit de spectaculoasa, subliniind prezenta puternica si impresionanta a acestui automobil. Printre alte detalii ce atrag toate privirile se numara elementele de sticla iluminate ale lamelelor verticale ale grilei radiatorului si camerele video ce inlocuiesc oglinzile laterale ale modelului. Carcasele acestora amintesc de aripioarele de rechin. Sistemul de propulsie fara emisii este format din doua motoare electrice. Unul este instalat pe puntea fata, iar celalalt pe puntea spate, ceea ce face ca VISION iV sa fie un model cu tractiune integrala. Bateria litiu-ion este montata sub masina, economisind spatiu si oferind o autonomie de pana la 500 kilometri conform ciclului WLTP. Tehnologiile inovatoare ofera un nivel si mai ridicat de siguranta si confort, deschizand o noua era a infotainment-ului si a digitalizarii. Smartphone-urile pot fi integrate direct in sistemul de infotainment al automobilului si pot fi utilizate chiar si pe post de cheie, pentru a deschide masina.

ŠKODA KAMIQ – primul SUV urban al marcii

ŠKODA isi continua campania SUV care inregistreaza deja succese enorme, prezentandu-si acum primul SUV urban: noul KAMIQ. Urmand lansarile relativ recente ale modelelor KODIAQ si KAROQ, KAMIQ este al treilea SUV din gama marcii, completand portofoliul SUV ŠKODA in zona automobilelor de talie mai mica. Denumirea KAMIQ subliniaza apartenenta modelului la familia SUV a marcii, urmand sistemul nomenclaturii acestor modele. Astfel, toate SUV-urile actuale ale marcii ŠKODA (KODIAQ si KAROQ) au denumiri ce incep cu litera K si se termina cu litera Q. Cuvantul KAMIQ provine din limba inuitilor ce traiesc in partea de nord a Canadei si in Groenlanda si se refera la ceva ce „se potriveste perfect”. Fiind pozitionata in segmentul SUV-urilor urbane, un segment in crestere, ŠKODA KAMIQ imbina perfect agilitatea specifica modelelor compacte cu avantajele oferite de SUV-uri in general, precum garda la sol mai mare si pozitia mai ridicata pe scaun, plus designul off-road modern. Beneficiind de un design puternic emotional, sisteme de asistenta de ultima ora, spatiu generos la interior si numeroase solutii Simply Clever, KAMIQ satisface cerintele impuse de familii fata de un automobil, dar si pe cele ale clientilor ce pun pret, in mod special, pe un stil de viata modern, in pas cu vremurile.

ŠKODA SCALA introduce noi accente emotionale

ŠKODA SCALA redefineste complet gama automobilelor compacte oferite de ŠKODA, beneficiind de un nivel ridicat de functionalitate, conectivitate de ultima ora si de un design emotional. ŠKODA SCALA are un nume nou, potrivit caracterului sau unic si tehnologiei sale moderne. Denumirea vine din latina, limba in care "scala" insemna "scara". In acest context, numele simbolizeaza urmatorul pas in sus al producatorului auto ceh in segmentul compact. Este un fapt aplicabil si noului limbaj de design al marcii ŠKODA, prezentat in premiera la Salonul Auto de la Paris, odata cu VISION RS. De asemenea, SCALA ofera un nivel ridicat de siguranta activa si pasiva, faruri si blocuri optice spate full-LED, plus spatiu generos pentru pasageri si bagaje, dar si numeroase dotari Simply Clever si cinci motoare eficiente, generand intre 66 kW (90 CP) si 110 kW (150 CP). Modelul va intra pe piata deja in al doilea trimestru al anului 2019.

Actualizare si look nou pentru campionul WRC ŠKODA FABIA R5

Producatorul auto ceh are la Geneva un exponat foarte special pentru fanii sportului automobilistic: ei pot experimenta aici adrenalina unei etape speciale de raliu, in cele doua simulatoare. De asemenea, fanii au posibilitatea de a parcurge istoria indelungata a marcii in domeniul motorsport-ului. ŠKODA a adus in Elvetia toate trofeele pe care le-a castigat in Campionatul Mondial WRC2 intre 2016 si 2018, avand in vedere ca ŠKODA Motorsport prezinta noua etapa in dezvoltarea ŠKODA FABIA R5 la Salonul Auto de la Geneva. Este masina de raliu cu cel mai mare succes din istoria ŠKODA, iar acum este actualizata, incorporand elemente de design ale modelului de serie ŠKODA FABIA din 2019, plus optimizari tehnice. Dupa omologarea sa, FABIA R5 revizuita va fi probabil utilizata de echipa de uzina ŠKODA incepand cu mijlocul anului 2019. Masina va fi disponibila si pentru echipele clientilor.

KLEMENT – un concept electric inovator pe doua roti

Pur, simplu si intuitiv: KLEMENT, noua solutie de mobilitate electrica este exponentul unui stil de viata modern si prietenos cu mediul. Cu cele doua roti ale sale, conceptul futurist se pozitioneaza ca o alternativa la automobil,in zona asa-numitei micro-mobilitati. Motorul electric montat in spate si functia de recuperare a energiei accelereaza vehiculul pana la o viteza maxima de 45 km/h. Cele doua baterii permit o autonomie de peste 60 kilometri. KLEMENT este, de asemenea, pe deplin conectat. De exemplu, nivelul actual de incarcare al bateriilor poate fi afisat de o aplicatie. Aditional, pot fi stabilite limite geografice in afara carora KLEMENT nu va putea rula.

SUV-urile ŠKODA KAROQ si KODIAQ dispun de noi dotari 

La Geneva, SUV-urile ŠKODA KAROQ si ŠKODA KODIAQ sunt prezentate publicului cu inovatii standard si optionale. Acestea vor fi incluse in cele doua game pe parcursul acestui an. Ambele modele poarta pe hayon inscrisul ŠKODA compus din majuscule, putand astfel fi imediat recunoscute ca membre ale familiei ŠKODA. Noul asistent Side Assist are acum o raza de 70 de metri si este oferit ca dotare optionala. O alta inovatie este suspensia cu reglare adaptiva (DCC) care va fi disponibila pe viitor, de asemenea, pentru versiunile cu tractiune fata. In portofoliul ŠKODA KAROQ este adaugat acum si motorul 2,0 TDI de 140 kW (190 CP) si transmisia automata DSG cu 7 trepte, iar ŠKODA KODIAQ adauga intre dotari, de exemplu, sistemul de monitorizare a presiunii din pneuri cu senzor de presiune pentru fiecare roata. Versiunea SCOUT va fi disponibila optional cu scaune ventilate. Pe viitor, ŠKODA va oferi KODIAQ RS si SPORTLINE cu noile jante „Ignite” de 20 inchi.